Se apropie sărbătorile… din nou, ce bine Nu de puține ori am auzit: „Nu este bine să sărbătorim, cel puțin nu acum, pentru că am fi ca și lumea…” sau „Să dai și să primești cadouri cu ocazia anumitor sărbători este greșit” (ca să nu spun păcat). Oar...
Un tribunal din Marea Britanie a respins cererea unei profesoare creştine, care a fost concediată de conducerea şcolii unde preda, de a fi repusă în slujbă pe motiv că a fost discriminată, conform cbnnews.com. Svetlana Powell, o profesoară cu 17 ani...
Senatorul Titus Corlățean și-a reiterat ferm și public poziția pro-familie: „Refuz să legalizez păcatul în România”. Deși merge împotriva curentului vremii, fostul ministru al Afacerilor Externe și fost ministru al Justiției, considerat cel mai erud...
Dragi prieteni, După ani de așteptare, John și Lisa Bevere, renumiți autori și conferențiari internationali, vor veni pentru prima dată în România! John Bevere e cunoscut în țara noastră pentru mai multe cărţi de succes între care: Momeala Satanei,...
Credem că ne aflăm într-un punct din istoria noastră prezentă în care trebuie să ne însușim niște informații coerente și corecte despre trecutul, prezentul și viitorul Uniunii Europene. Sâmbătă, 31 martie, Forumul Dialogos vă invită la o nouă rundă...
de Robert J. Tamasy Sunt mai multe tipuri de angajați; unii au nevoie de supraveghere permanentă, alții nu. Unii au nevoie de instrucțiuni foarte specifice pentru sarcinile pe care le au de îndeplinit, altora le este îndeajuns să li se spună ce se a...
Dragi prieteni, După ani de așteptare, John și Lisa Bevere, renumiți autori și conferențiari internationali, vor veni pentru prima dată în România! John Bevere e cunoscut în țara noastră pentru mai multe cărţi de succes între care: Momeala Satanei,...
STRASBOURG – Minoritățile religioase se confruntă cu un mediu din ce în ce mai ostil în Rusia. După introducerea așa numitei legi anti-terorism în 2016, grupurile minoritare de credincioși au experimentat represiuni asupra activităților lor religioas...
Intrăm pe ultima sută de metri a Campaniei 40 de zile de Post și Rugăciune pentru România. În Perioada, 26 martie – 1 aprilie, vă chemăm să ne rugăm pentru România – Pocăință pentru păcatele comise în sistemele în care este organizată societatea noa...
De multe ori, atunci când am vorbit despre curăția intimă pe care TREBUIE să o aibe tinerii atunci când se căsătoresc, am văzut pe cei din jur zâmbind cu subînțeles și chiar spunându-mi: „Asta era pe vremuri, acum nu se mai poate!” Auzim în ultimii...