Este bine ştiut în lumea evanghelică că: „Un cuvânt spune Domnul, şi femeile aducătoare de veşti bune sunt o mare oştire” Psalmul 68:11. În Republica Moldova această oştire aducătoare de veşti bune este foarte vizibilă. Drept confirmare este evenime...
Organizația Amnesty International a atras atenția asupra situației convertiților creștini afgani deportați în Afganistan, care trăiesc acum temându-se pentru viețile lor. Farid a fost deportat din Norvegia la Kabul, în mai 2017. După nouă ani în Nor...
Anual milioane de creştini sărbătoresc în noiembrie Ziua Mondială a Bibliei. În 2017, #BibleCelebration este marcată la 12 noiembrie. Organizaţiile Creştine precum: Societatea Biblică Americană, Wycliffe, YouVersion, Poarta Bibliei, Uniunea Scriptur...
„La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.” Ioan...
Samaan Shehata (45 de ani), un slujitor al unei biserici din satul Beni Sweif, la sud de Cairo, a fost înjunghiat mortal într-o suburbie din Cairo joi, 12 octombrie. Samaan era căsătorit și avea trei copii, dintre care două fete tinere. Poliția egip...
La 10 noiembrie 1688 s-a încheiat traducerea primei versiuni a Bibliei în limba română. Cunoscută sub numele Biblia de la București, prima traducere în română a fost realizată de către Radu și Șerban Greceanu și cu ajutorul lui Șerban Cantacuzino și...
Dragi fraţi şi surori, rude apropiate, iubiţi prieteni, Fie ca Domnul Isus să vă binecuvânteze în tot ceea ce faceţi. Avem o bucurie deosebită să putem fi parte integrantă din echipele care lucrează împreună la traducerea Scripturii în Papua Noua Gu...
În septembrie și octombrie, extremiștii au spart și au incendiat mai multe biserici din regiunea centrală, Mopti, din Mali. Oamenii adunați într-o biserică au fost scoși afară din clădire și li s-a spus că vor fi uciși dacă vor fi „văzuți rugându-se...
Excelenței Sale Domnului Klaus Werner Iohannis Președintele Romȃniei Scrisoare Deschisă Stimate Domnule Președinte, Coaliția pentru Familie și Platforma civică “ÎMPREUNĂ” vă aduc la cunoștință situația tragică a copiilor doamnei doctor Camelia Smica...
Fondatorii Agenţiei Penticostale de Misiune Externă (APME) au transmis gestiunea organizaţiei Cultului Creştin Penticostal din România. În cadrul unei întâlniri a grupului de fondatori APCE şi reprezentanţii Cultului Penticostal la Oradea, organizaţ...